Post-ul acesta e legat de asa numita comunitate “punk” din Romania. Pe langa genul muzical care-i poarta numele (despre probabil o sa vorbesc in alt post), eu consider ca punk descrie o atitudine si chiar o anumita comunitate. In anii ’70, o definitie acceptata: un grup de oameni care respingeau societatea de consum, politica in general, care pretuiau libertatea mai presus de tot si care acceptau pe orice persoana care gandea asemanator (nu, n-am uitat de partile rele gen violenta, abuz de diferite substante, auto-distrugere, etc).
Aceasta miscare s-a dezvoltat in semi-anonimat timp de peste 30 de ani in toate colturile lumii. Totusi care ar fi problema cu Romania? Cum este inteleasa aici acest fenomen de cei care se vor adeptii lui si de ce ii este atat de greu sa evolueze? Fara sa generalizez, eu consider ca problema provine din interior. Am ajuns sa cred ca majoritatea punkistilor de aici au respins totul legat de ce ar insemna punk si au ramas doar la moda si autodistrugere. In afara de a bea, a se droga si a se imbraca corespunzator, nimeni nu este interesat de nimic din ce tine de punk. Oricat ar respinge consumul, nu cred ca ar trebui sa uite ca totusi traim intr-o societate capitalista. Astfel toate lucrurile care tin punk-ul viu (formatiile, revistele, protestele, salile de concerte, etc, impreuna cu toate cele necesare pentru a intretine cele mai sus mentionate) necesita bani. Foarte putini bani in comparatie cu orice alta miscare, dar in orice caz: bani. Nimeni care isi bate capul cu a incerca sa faca ceva pentru “miscarea” punk din Romania nu vrea sa se imbogateasca. Vrea doar sa isi permita sa continue sa faca acest lucru si sa reuseasca eventual sa manance si sa-si tina un acoperis deaspura capului. Majoritatea nici macar atat nu asteapta, dar in momentul in care cineva investeste timp, efort si bani in oricare dintre chestiile de mai sus si se trezeste ca pe langa faptul ca iese in pierdere din punct de vedere financiar, o si face pentru 10 oameni care sunt cu adevarat interesati (fiindca restu’ prefera sa-si dea banii pe bautura), la un moment dat se satura. Si asa, pentru ca toti punkistii sunt complet lipsiti de orice interes de a dezvolta aceasta subcultura din care fac parte (cu numele), toata miscarea se duce la cacat incet incet.
Cam atat deocamdata. Saptamana viitoare probabil o sa scriu despre forma nemaipomenita de rebeliune: “a face cheta”.
