Living in nineteen eighty-fucking-four...

... and it's getting worse

Back online... cu un nivel de disperare, anxietate si indignare mult mai ridicat decat pana acum... Probabil ati fost asaltati toti de stirile ce priveau inregistrarea datelor despre convorbirile telefonice, e-mailuri, introducerea cip-urilor ce furnizeaza diferite informatii despre posesor in pasapoarte si asa mai departe... In mod natural, ma simt revoltat cand aud de asemenea masuri luate fara nici un motiv. Daca se gandeste cineva sa puna o intrebare stupida cum ar fi "de ce?", ii raspund anticipat: Cum in numele lui *enter prefered god here* poate cineva sa vrea sa fie controlat? Indiferent de circumstantele in care se afla, cum poate cineva sa renunte de buna-voie la libertatea lui atata timp cat acea libertate nu afecta pe nimeni? Cum poate lumea sa accepte ca in scopul prinderii unor "infractori periculosi", toti sa renuntam la dreptul nostru la intimitate? (toate erau intrebari retorice -asta pentru acelasi tip de dobitoc care ar fi intrebat mai sus "de ce?"-)
Acum ca am lamurit problema "de ce?"-ului, raspund anticipat altor dobitoci care ar intreba de ce m-as simti eu atat de revoltat daca teoretic nu am nimic de ascuns? Pentru ca atata timp cat au putut introduce cateva legi atat de absurde doar pentru a avea ei populatia tinuta mai din scurt si a fi siguri ca raman la putere indiferent de ce zicem noi, la fel de bine ar putea declara impotriva legii numeroase alte entitati / practici / concepte (asa cum de-a lungul istoriei s-a intamplat de foarte multe ori, ex: dreptul de a practica anumite religii, plante, pagini de internet, etc) pentru care apoi putem fi persecutati cu ajutorul legilor mentionate la inceputul post-ului.
Pana unde vom merge in numele sigurantei? Pana in locul in care fiecare aspect al vietii noastre va fi controlat si monitorizat? S-a mai intamplat asta acum nu foarte mult timp si se pare ca toti am uitat! Si pana unde vom merge cu a ignora tot ce se intampla in jurul nostru in favoarea altor chestii care sunt acolo special ca sa ne distraga? (bautura, muzica, fotbalul, munca, petrecerile, vestimentatia, culoarea unghiilor, etc)
In urma cu cateva zile am observat totusi ca cineva face ceva. Eram in sfarsit multumit de faptul ca nu toata lumea sta cu ochii inchisi si o mana de oameni au reusit sa treaca peste frica de autoritate sau mai stiu eu ce si s-au unit pentru a protesta impotriva acestor masuri. Pe cat de intens a fost entuziasmul, pe atat de mare a fost dezamagirea: era vorba de protestul ce a avut loc duminica la mitropolie. Acest protest a fost organizat fiindca oamenii de care vorbeam urmau sa protesteze in numele bisericii, pentru ca articolul de lege avea numarul 1566 (iar dupa cum sistemul educational infailibil al Romaniei i-a invatat: 1+5=6, articolul avand chiar NUMARUL BESTIEI) Ba mai mult, pe grupul de yahoo, care urma sa serveasca pe post de teren pentru pregatirea actiunii, se trimiteau mesaje de genul: "cum putem noi sa mergem la protest fara binecuvantarea *insert holy person name here*? Nu putem face nimic fara bine-cuvantarea lui Dumnezeu!". Si asta nu e tot! Printre organizatiile care urmau sa ia parte la protest se numara si noua dreapta, careia pur si simplu nu-i vad in nici un fel locul acolo (avand in vedere ca ei se declara descendentii miscarii legionare din perioada interbelica), care dupa mine are la baza controlul direct mai mult ca orice alt tip de organizatie. Asadar, problema mea se rezuma la faptul ca aici la noi in tara, oamenii nu se pot uni pentru un scop foarte clar si simplu cum ar fi LIBERTATEA TUTUROR! Se pot uni doar din interese personale, pentru a-si face publicitate, sau datorita faptului ca nu le convine controlul pe care il exercita cineva asupra lor, ei vrand sa-l inlocuiasca cu felul propriu de control. Daca nu este un scop religios sau daca nu ar avea nimic de castigat personal in mod direct din asta, nimeni nu ar face nimic. Sunt singurul ingrijorat de acest lucru?!
Cred ca asta era printre putinele chestii care ma puteau face sa desconsider mai mult locul in care traiesc, fiind chiar un exponent al celorlalte... Cred ca sunt putine locuri in lume cu o concentratie atat de mare de ignoranti.

If it was up to me I would restart history

We are kids We like punk rock and roll If we didn't we got no soul

Si acum pentru a termina scurta mea critica asupra “scenei” punk romaneasca, cum am promis data trecuta, voi incepe cu “cheta”. In caz ca este cineva nefamiliarizat cu intelesul “slang” al cuvantului “cheta”, este vorba de a cere bani oamenilor pe strada pentru ca “ceratorul” sa-si permita sa cumpere (de obicei) alcool. Pentru a clarifica putin lucrurile, eu nu consider acest mod de a scoate un ban ceva umilitor. Este ceva ce probabil oricine ar face in caz ca nu ar avea nici un alt mod de a supravietui. Problema este ca aici nu e vorba de supravietuire. In unele cazuri este vorba de moda. Este vorba de copii dezorientati cu bani in buzunar care vad cheta ca fiind un mijloc de a adera la grupul de “panchisti” caruuia doreau cu atata ardoare sa i se alature. In alte cazuri “cei ce fac cheta” sunt convinsi ca prin ce fac ei, “fut sistemul”. Dar daca e sa luam aceasta varianta, nu vad cum a lua bani de la sistem (ex: trecatori care sunt angajati in sistem) si a-i baga inapoi in sistem (de obicei prin a cumpara bautura de la cea mai apropiata alimentara) inseamna sa il futi. Poate sunt absurd dar eu vad asta ca fiind exact modul prin care functioneaza sistemul.

Ce vreau sa se inteleaga e ca nu intentionez sa ofensez pe nimeni cu post-ul acesta sau cel anterior. As vrea sa o numesc mai degraba un fel de “constructive critique”. Pana la urma nu sunt eu si nu e nimeni cel care sa spuna cine e sau nu “punkist” sau ce inseamna punk-ul. Doar vreau sa imi exprim cumva ingrijorarea pentru faptul ca (cel putin in zona aceasta) punk-ul pare sa fie o “miscare” ce nu prea mai “misca”. Eu sustin toata treaba fiindca pare sa fie singura chestie ramasa in aceasta “noua era” care sa se bazeze pe acceptare mai mult decat pe respingere, pe solidaritate mai mult decat pe separare si pe libertate mai mult decat pe control. Pentru mine punk-ul inseamna acceptarea oricui e dispus sa se alature indiferent de felul in care s-a nascut sau deciziile pe care le-a luat in trecut si a lupta (prin orice mijloc posibil) pentru ceea ce credem ca este corect. In plus, (aici vorbeste latura mea realista) ca “panchisti”, nu prea avem prieteni. Pe de o parte este generatia de peste 30 de ani cu idei preconcepute despre aceasta miscare (si acelea nu sunt idei prietenoase), iar pe cealalta sunt toti cocalarii carora intelectul nu le permite sa judece o persoana decat dupa aparente si starea materiala si toti neo-nazistii si nationalistii rasariti de cine-stie-unde care din lipsa de coaie necesara pentru a ataca pe cine zic ei ca urasc de fapt, ii ataca pe cei care nu sunt de acord cu ideile lor si nu le e frica sa spuna asta.
Pana la urma daca nu suntem in stare sa trecem toti de acceasi parte a zidului, sa ne organizam, sa renuntam la orgolii de cacat si sa ne sustinem unul pe altul cat de mult putem, eu cred ca o sa fim mancati de vii…

All the kids are so satisfied to shut their eyes and shed their skins

Post-ul acesta e legat de asa numita comunitate “punk” din Romania. Pe langa genul muzical care-i poarta numele (despre probabil o sa vorbesc in alt post), eu consider ca punk descrie o atitudine si chiar o anumita comunitate. In anii ’70, o definitie acceptata: un grup de oameni care respingeau societatea de consum, politica in general, care pretuiau libertatea mai presus de tot si care acceptau pe orice persoana care gandea asemanator (nu, n-am uitat de partile rele gen violenta, abuz de diferite substante, auto-distrugere, etc).

Aceasta miscare s-a dezvoltat in semi-anonimat timp de peste 30 de ani in toate colturile lumii. Totusi care ar fi problema cu Romania? Cum este inteleasa aici acest fenomen de cei care se vor adeptii lui si de ce ii este atat de greu sa evolueze? Fara sa generalizez, eu consider ca problema provine din interior. Am ajuns sa cred ca majoritatea punkistilor de aici au respins totul legat de ce ar insemna punk si au ramas doar la moda si autodistrugere. In afara de a bea, a se droga si a se imbraca corespunzator, nimeni nu este interesat de nimic din ce tine de punk. Oricat ar respinge consumul, nu cred ca ar trebui sa uite ca totusi traim intr-o societate capitalista. Astfel toate lucrurile care tin punk-ul viu (formatiile, revistele, protestele, salile de concerte, etc, impreuna cu toate cele necesare pentru a intretine cele mai sus mentionate) necesita bani. Foarte putini bani in comparatie cu orice alta miscare, dar in orice caz: bani. Nimeni care isi bate capul cu a incerca sa faca ceva pentru “miscarea” punk din Romania nu vrea sa se imbogateasca. Vrea doar sa isi permita sa continue sa faca acest lucru si sa reuseasca eventual sa manance si sa-si tina un acoperis deaspura capului. Majoritatea nici macar atat nu asteapta, dar in momentul in care cineva investeste timp, efort si bani in oricare dintre chestiile de mai sus si se trezeste ca pe langa faptul ca iese in pierdere din punct de vedere financiar, o si face pentru 10 oameni care sunt cu adevarat interesati (fiindca restu’ prefera sa-si dea banii pe bautura), la un moment dat se satura. Si asa, pentru ca toti punkistii sunt complet lipsiti de orice interes de a dezvolta aceasta subcultura din care fac parte (cu numele), toata miscarea se duce la cacat incet incet.

Cam atat deocamdata. Saptamana viitoare probabil o sa scriu despre forma nemaipomenita de rebeliune: “a face cheta”.

born to die.. ??

Nu stiu in general pentru ce folosesc oamenii bloguri si nu ma intereseaza in mod deosebit. Eu mi-am facut acest cont pentru a-mi descarca intr-un fel frustrarile ( nu va cacati pe voi, toata lumea are d-astea. E ca si cum ati zice ca nu va mancati mucii cand erati mici. Stiti bine ca toti faceati asta : ).

O sa incep cu un subiect banal probabil discutat si rasdiscutat de toti “neintelesii” generatiei noastre (’89 si aia din juru lor). Conditia unui adolescent in aceasta tara, ce asteptari poate avea si cum va fi viitorul acestuia comparativ cu aceste asteptari. Nu pot vorbi decat despre ce vad cu ochii mei asa ca ma voi baza in special pe ce se intampla in mediul meu. Dupa cum vad eu lucrurile, din ce in ce mai accentuat, societatea noastra se imparte in categorii tot mai mult diferentiate unele de altele.

Exista un grup destul de mare de copii / adolescenti “alesi”: cei care au parintii in cine stie ce functii sau ai caror parinti sunt patroni ai cine stie caror firme. Acesta este grupul de persoane care nu trebuie sa se ingrijoreze aproape deloc pentru ce vor face in viata pentru ca planul lor profesional este foarte bine trasat de catre parintii lor. 90% din aceste persoane se complac in situatia asta, fara a-si bate prea mult capul cu lucruri de genul ce ar vrea ei cu adevarat sa faca pe plan profesional. Au mama si tata bani, imi dau bani, imi iau masina, tot ce trebuie sa fac yo e sa ajung din cand in cand la scoala ca sa nu se supere sponsorii si in rest sa stau in cluburi bengoase si sa sparg paraii pe bautura si fetite (sau bautura si baietei, nu discriminam desigur). Dupa cum vad eu lucrurile, cam asa sta treaba cu aceasta viitoare clasa de sus.

Desigur exista si cealalta extrema, care cuprinde un numar aproximativ egal de copii cu cel mentionat mai sus. Acestia sunt cei ai caror parinti un prea se ocupa de educatia sau de viata lor in general, (sau din cine stie care alte motive) sunt cei lasati mai mult sau mai putin de capul lor. 90% din acestia (exceptandu-i pe cei care chiar se chinuie pentru a-si depasi starea) de asemenea se complac in aceasta situatie, se lasa de scoala cat mai devreme cu putinta pentru a se bucura de “micile distractii” ale vietii, ajungand la un moment dat sa-si castige existenta din ce apuca, iar mai tarziu rupandu-si spatele 12 ore pe zi pentru un salariu care nici pe departe nu-i poate intretine pe ei sau pe familiile lor.

Cine mai ramane acuma? Noi, asa-zisa majoritate (sau poate nu?). Avem parinti carora le pasa, fara prea multe posibilitati, care se chinuie sa ne dea de mancare si sa ne tina in scoala, pentru un scop pe care nici ei nu-l prea inteleg dar deh.. il au in sange: supravietuirea (din cate vad eu, in ziua de azi si in aceasta tara, cam acesta este intelesul pe care il capata cuvantul “supravietuire”). Noi mergem la scoala, respectam majoritatea regulilor orbeste cu frica in san, frica de a nu ajunge sa nu ne putem intretine intr-o buna zi. Terminam scoala, mergem la facultate, de asemenea pupand in cur in stanga si in dreapta ca sa ajungem apoi la apogeul pupatului in cur si sa ne angajam: practic sa ne vindem cam jumatate din viata pe mancare, un adapost, haine si mofturile copiilor nostri, incercand sa le facem macar lor acei cativa ani de copilarie sa merite tinuti minte, asa cum la randul lor probabil au facut parintii nostri pentru noi.

Cui si de ce vindem noi aceasta semnificativa parte din viata noastra? Ne vindem celor din clasa de sus, celor care in mare proportie, au ajuns acolo altfel decat prin munca cinstita si in mod ciudat, desi noi le dam lor majoritatea timpului si energiei noastre, ei sunt rasplatiti mult mai mult decat noi. Sistemul nostru perfect (pe care din cate vad nimeni nu il contesta sau nu are curajul sa il conteste) permite acestui lucru sa se intample. Nu am intrat in amanuntele legate de cum unii au ajuns sa faca parte dintr-o clasa sau alta ca nu mai conteaza. Suntem acolo deja. Si totusi mie nu mi se pare deloc corect. Acesta este viitorul asupra caruia majoritatea copiilor privesc in aceasta tara, in acest moment. A-si vinde aproape tot timpul lor, toata viata lor pentru ca altii sa fie fericiti si sa se bucure de acea viata.

Acesta fiind un caz totusi acceptabil, exista categoria a doua, despre care am vorbit mai sus, care e in pericol sa moara de foame desi nu merita acest lucru. Dupa parerea mea nici un om care doreste sa munceasca, sau chiar munceste la fel de mult ca oricine altcineva, nu merita sa fie lasat sa moara de foame sau sa se chinuie sa-si duca zilele pana la capat dintr-un salariu mizer.

Cum am zis mai devreme, nu consider ca este corecta toata treaba asta si in loc sa urmarim orbeste niste reguli care probabil au fost puse acolo doar pentru a ne tine in continuu in acest cerc de “te nasti – muncesti - te caci – mori”, nu zic sa iesim acum in strada si sa batem bogatasi (inca), ci pur si simplu sa punem sub semnul intrebarii macar, (pentru un inceput) tot ce ni se pare ca e nedrept sau orice ni se zice sa facem, fara a ni se explica rostul acelei actiuni. Stiu ca probabil o sa va ganditi ca plm, treaba cu clasele, saracii, bogatii, etc e de cand lumea si pamantul. Dar nu inteleg de ce trebuie sa fie asa si in continuare.

Scuze daca dupa ce ati citit asta ati constatat ca a fost o pierdere de timp. In viitor nu mai intrati.